CaCanari.Com eXtreamCS.com

duminică, 18 ianuarie 2009

Un copil din Cluj, în stare gravă, după ce a fost muşcat de cap de un Rottweiler


Un copil de aproape patru ani a fost muşcat de cap de un câine Rottweiler şi se află internat în stare critică în Clinica de Neurochirurgie din Cluj-Napoca.Stăpânul câinelui va fi cercetat pentru vătămare corporală. 

Directorul Spitalului de Copii Cluj, Ioan Figan, a declarat, duminică, pentru Agerpres, că incidentul s-a petrecut sâmbătă seara, când copilul a fost adus de către tatăl său la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la spitalul pe care îl conduce. 

Figan a mai spus că pacientul a suferit un traumatism cranio-cerebral şi că în urma radiografiilor efectuate s-a constatat că muşcătura câinelui i-a provocat o fractură a craniului, motiv pentru care copilul a fost transportat la Clinica de Neuro-chirurgie. 

La rândul său, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Raluca Seucan, a declarat că incidentul s-a petrecut sâmbătă seara în faţa blocului în care locuia băiatul. El era cu părinţii săi şi s-a întâlnit cu un tânăr de 30 de ani care era cu câinele. 

Proprietarul câinelui a dat asigurări că animalul este liniştit, iar copilul chiar l-a mângâiat pe câine. Apoi, copilul a intrat într-un chioşc, iar la întoarcere câinele a sărit pe el şi l-a muşcat de cap. Raluca Seucan a mai spus că proprietarului câinelui i-a fost întocmit dosar penal.

Sursa: www.antena3.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu