CaCanari.Com eXtreamCS.com

duminică, 18 ianuarie 2009

Volkswagen BlueSport Concept


Volkswagen nu se lasă şi va produce un roadster, prefigurat la Salonul Auto Detroit 2009 de noul Volkswagen BlueSport Concept. Fiind vorba despre VW, Blue înseamnă că va avea motor diesel puţin poluant.
 
Volkswagen prezintă la Salonul Auto Detroit 2009 un nou concept, Volkswagen BlueSport Concept.

Acesta arată foarte diferit de gama actuală de maşini VW. De fapt, dacă am scoate sigla de pe Volkswagen BlueSport Concept, roadsterul ar putea proveni de la o marcă japoneză. Doar farurile sugerează relaţia de rudenie cu Volkswagen Golf 6.

În rest, vorbim despre un roadster compact, cu două locuri, cu suprafeţe bine definite de muchii şi bosajele roţilor scoase în evidenţă. Faţă de conceptul Volkswagen EcoRacer, care se dorea mai mult un exerciţiu de stil din categoria "barchetta" sau "speedster", noul concept VW este mult mai echilibrat, dar şi foarte compact, având doar 3,9 metri lungime.

Motor central ... diesel 

Şi încă un amănunt: cele două fante din spatele portierelor ne indică soluţia amplasării motorului în spate. Deocamdată nu se ştie dacă vorbim de o platformă tehnică împrumutată de la Porsche Boxster, dar e clar că vorbim de primul roadster cu motor central... diesel! 

Este vorba de un common-rail de 2,0 litri şi 180 CP, cuplat la o cutie automată DSG cu şase rapoarte. Performanţele reclamate de VW sunt foarte bune: 0-100 km/h în 6,6 secunde şi o viteză maximă de 226 km/h. Termenul "Sport" are astfel acoperire, dar cum rămâne cu "Blue"? Ei bine, consumul mediu anunţat este de 4,3 litri/100 km, în mare parte datorat sistemului "stop&start" sau recuperării energiei la frânare.

Sursa: www.promotor.ro


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu